New Order, Kasabian la Campionatul Mondial (imnuri neoficiale)
Campionatul Mondial de Fotbal, ediţia Brasil 2014 se apropie de final. Olanda şi Brazilia îşi dispută astăzi finala mică, în timp ce Argentina întâlneşte Germania mâine seară într-un meci cu trofeul pe masă.
Înainte de startul campionatului am făcut un top neoficial al imnurilor oficiale ale Campionatului Mondial. Cu ocazia respectivă am găsit şi o serie de piese ori remixuri inedite care au fost imnuri neoficiale, unele dintre ele aparţinînd unor trupe la care nu te-ai fi gândit.
În 1982 pentru ediţia din Spain, BBC propunea ca imn neoficial “Jellicle Ball” un fragment din musicalul Cats semnat de Andrew Lloyd Webber, în interpretarea Royal Philharmonic Orchestra, nici nu se putea altfel.
World in Motion, piesa realizată în 1990 pentru naşionala Angliei este şi singura cu care New Order a ajuns pe locul 1 în Uk Singles Chart. John Barnes, Paul Gascoigne, Chris Waddle, sunt doar câţiva din fotbaliştii care apar în clip şi chiar cântă.
În 2002 şi 2006 s-a vorbit despre o relansare a piesei, cu David Beckam în prim plan.
Rendez-Vous 98 e o versiune inedită a celebrei piese din 1986 cu care, ăn urma colaborării cu Apollo 440, Jean Michel Jarre a câştigat o nouă generaţie de fani.
Campionatul Mondial din 2006, organizat de Germania a fot unul extrem de ofertant în ceea ce priveşte muzica.
Heroes, piesa lui David Bowie si Brian Eno scrisă în 1977 în “perioada Berlin, ca un tribut adus trupei germane Neu a fost preluată şi de Kasabian.
Ca fapt divers, se spune că Moby ar fi afirmat de mai multe ori ca Heroes e piesa lui preferată, iar Dave Gahan ar fi fost cooptat de Depeche Mode, după ce Vince Clarke l-ar fi auzic cântând acceaşi piesă.
Ultima mea propunere pe lista aceasta inedită e We Are The Champions (Ding a Dang Dong) – Crazy Frog, o piesă care la vremea aia a avut farmecul ei, chit că era unul destul de enervant.
Acestea fiind spuse pentru mine se încheie Cupa Mondială 2014.
Sigur, mai rămân cele două meciuri, sper să fie mai intersante decât optimile, sferturile şi semifinalele acestui campionat.
E greu de făcut pronosticuri însă nu ar fi o surpriză ca Brazilia să se mobilizeze acum pe final, iar pe de altă parte, dacă Argentina câştigă, măcar se încheie orice discuţie şi paralelă între Messi şi Crisitano Ronaldo.