Taximetriștii sunt o sursă generoasă de folclor urban, fie că vorbim aici de experiențele unora și altora cu ei, fie că e vorba de poveștile și discuțiile mai mult sau mai puțin spectaculoase pe care le poți avea cu taximetristi timp de 10 minute ori jumătate de oră cât durează drumul.

                                                              foto

În ultimii ani, din motive de comoditate accentuată, dublată de ore târzii, dar și de faptul că varianta taxi este, deși nu neapărat la fel de comodă, mult mai ieftină și adesea mult mai practică decât varianta mașină proprie, am ajuns să fac destule drumuri cu taxiul și în Timișoara și în București.

Există tot felul de tipuri de taximetriști, de la șoferul serios, la studentul rocker, la micul bișnițar, la bunicul atoate cunoscător pănă sofeul cu mânuși de curse și mașina lui tunată, la domnul respectabil, fostul inginer așa un pic trecut de 50 de ani sau pensionarul din mașina căruia speri să scapi cu viață. Tipologiile sunt aproximativ infinite și ține doar de imaginația fiecăruia dintre noi să îi descrie.

Dacă în Timișoara pe taximetriștii până în 30 de ani îi luam direct la per tu, fără nici o problemă, în București am observat că oamenii sunt mai puțin relaxați și taxează ca lipsă de politețe chestia asta, ceea ce e oarecum explicabil, n-o să fiu corect politic gratuit la faza asta, acolo unde atmosfera generală e una mai relaxată și civilizată nimeni nu se simte desconsiderat dacă îți permiți să fii mai puțin protocolar.

Pe de altă parte, poveștile cu taximetriștii de București –  care sunt toți niște hoți sunt în mare parte folclor și pot fi evitate cu o minimă atenție. Nu știu cum e cu mafia de la aeroporturi, dar la gară pe lângă bandiții la pândă există și taximetriști cinstiți, totul e să pui întrebări și să nu te lași copleșit de insistența lor balcanică extrem de agasantă și să îi refuzi. Și dacă e să fim sinceri, taximetriști necinstiți sunt peste tot, în proporție mai mare sau mai mică.

Cand vorbim de viteză și depășiri, există două sau chiar trei tipuri de șoferi, cei care merg cât mai lejer, nu depășesc, nu schimba banda, cei care merg mai sportiv și nu pierd nici o ocazie, și varianta extremă, taximetriștii care trec peste liniile duble, o iau sute de metri pe linia de tramvai ori pe contrasens ca să depășească vreo coadă kilometrică. Drept e că cei din ultima categorie nu sunt foarte numeroși.

Cu taximetriști care au câte ceva de spus despre orice, sigur s-a întâlnit toată lumea, unii mai bat și câmpii, alții sunt doar amuzanți si simpatici. Mai puțin simpatici sunt cei care se fac că nu pricep pe unde le spui să o ia, sau care insistă că știu ei o scurtătură (drept e că mi s-a și întâmplat să știe niște străduțe interesante).

Bineînțeles că poți să faci scandal și să îi reclami, eh, din fericire nu m-am adaptat și nu am preluat obiceiurile locului, așa că în general calmez lucrurile, nu de alta, dar e varianta cu cele mai puține bătăi de cap, mai ales că până la urmă toți ajung să își schimbe atitudinea.

Și pentru că am zis povești, să vă povestesc și câteva întâmplări sau discuții cu taximetriști. Cea mai recentă poveste simpatică a fost cu un nenea de vreo 60 de ani din Timișoara, care, după ce îi dau adresa, mă intreabă dacă merg în Scârț Loc Lejer și dacă pun acolo muzică veche și faină.

Tot la capitolul muzică ar fi de amintit discuția mult mai elaborată despre acustica de pe Arena Naționala pe care am avut-o la plecarea de la concertul Red Hot Chili Peppers cu un nenea care lucrase în domeniu și ne explica, o chestie evidentă de altfel, cum se schimbă acustica într-o incintă goală comparativ cu tot cu spectatori.

A fost genial și cu un mic Schumacher, care avea toată mașina tunată, un fel de geacă de piele și mânuși speciale pentru condus. N-a exagerat foarte tare, dar acolo unde era loc baga liniștit viteză.

Experiențe mai puțin plăcute am avut cu un tovarăș care n-a vrut să deschidă portbagajul, chit că eram cu bagaje și două pisici, și mai era și ora 1 noaptea. I se părea lui că stăm prea aproape și n-are rost să se deranjeze. Eh până la urmă a ajuns să își tot ceară scuze și să ne ducă bagajele la ușă. Mai sunt unii care comentează că nu găsesc scara, de parcă ar fi vina mea că la toate scările scrie numărul blocului și nu scara.

Despre taximetriști am mai scris la un moment dat, într-un context de luni și probabil că voi reveni, că e un subiect generos.

Voi ați avut vreo întâmplare memorabilă cu vreun taximetrist? Era de bine sau de rău?