Adrian Schiop – Soldaţii. Poveste din Ferentari
Romanul lui Adrian Schiop – Soldaţii. Poveste din Ferentari, este literatură. O autoficţiune interesantă care nu îşi propune nici să polemizeze nici să fie militantă.
În ciuda subiectului care leagă povestea, relaţia nefericită dintre doi homosexuali, autorul oferă în acelaşi timp o frescă autentică, plină de umor atât a anilor ’90, cât şi a cartierului Ferentari, cu câteva flash-uri bine conturate asupra preţioasei hipsterimi bucureştene din anii 2000 şi ceva.
Am găsit întâmplător romanul lui Adrian Schiop, l-am luat pentru că îl amintise cineva într-un comentariu la o discuţie despre Cimitirul lui Teleşpan şi părea că e altceva, nu maculatură exhibiţionistă de impresionat hipsteri stângişti, cum e super romanul lui Teleşpan, întronat de unii şi alţii cel mai tare în 2013.
(foto dela0.ro, unde găsiţi şi un articol interesant cu autorul)
Ca să-şi facă viaţa mai uşoară, un jurnalist cu năravuri homosexuale se lasă de presă şi de femei şi se înscrie la un doctorat despre manele iar ca să-l documenteze se mută chiar în Ferentari, un loc încă încremenit în anarhia anilor ’90, unde şmecheria face legea, iar manelele continuă să se audă de peste tot. Se trezeşte într-o lume a contrastelor, cu şmecheri şi boschetari, cu smardoi şi drogaţi, dar şi cu personaje respectabile în decăderea lor, arbitrii ai locului.
O comunitate închisă, dură, în principiu interzisă unuia ca el. Undeva între la Boieru şi la Zeicani crâşmele în jurul cărora gravitează personaje şi evenimente, îl găseşte şi pe Alberto, fost puşcăriaş, provenind dintr-o familie de interlopi un amărât nu tocmai inteligent, abrutizat de anii de detenţie, care printr-un reflex cvasi-pavlovian asociază sexul homosexual cu siguranţa personală.
Evident, dscuţiile în jurul romanului Soldaţii. Poveste din Ferentari s-au purtat în mare parte strict în jurul homosexualităţii autorului-personaj-narator, exotism care a pus pe nedrept undeva în plan secund discuţia despre calitatea scriiturii.
Adrian Schiop nu face proză gay “angajată”, dincolo de paginile dedicate relaţiei Adrian-Alberto în care a reuşit să se ţină departe de gratuităţi, transformă Ferentariul într-un personaj de poveste, un personaj mai degrabă simpatic.
Dincolo de tema homosexualităţii, Soldaţii este un roman despre camaraderie, despre relaţii umane, despre artificialitatea “intelectualilor” în comparaţie cu relaţiile brutale, dar parcă mai umane ale neadaptaţilor, şmecherilor şi mafioţilor din Ferentari.
Nu în ultimul rând, Adrian Schiop face, o radiografie socială inedită, surprinzând pe undeva cititorul, cu trimiteri extrem de precise atât spre lumea ascunsă din Ferentari, cu toată decăderea şi depravarea ei, cât şi la câteva secvenţe din realitatea culturală a unui Bucureşti proto-hipsteresc în care Street Delivery e prezentat ca o ghiduşie de o maximă ipocrizie (nu judec, nu comentez, redau ce spune omul).
Autorul ştie să creeze personaje… iar asta e ceea ce îi permită să ducă cititorul în ambele lumi, printre cheţi şi şmecheri, dar şi în cealaltă lume, cea a Bucureştiului de Centru Vechi, care îl primeşte cu interes şi curiozitate pe exoticul Alberto.
O face cu cea mai mare naturaleţe, de ajutor fiindu-i registrele lingvistice cu care jonglează, de la jargonul de Ferentari, la cel de închisoare până la romancierului.
O cronică interesantă găsiţi şi în suplimentuldecultura.ro
În încheiere, nu pot decât să reiau începutul articoului: romanul lui Adrian Schiop – Soldaţii. Poveste din Ferentari, este literatură.
P.S. “Soldaţii” sunt cei doi rotweilleri(?) ai lui Borcan pe care doar Alberto ştia să îi stăpânească, de ce a ales autorul titlul ăsta (cu referinţe atât de slabe) nu am idee.
