Alexandru Vakulovski

Afganii este o colecţie de 11 interviuri cu foşti combatanţi în războiul din Afganistan, toţi locuitori ai satului Antoneşti, raionul Ştefan-Vodă din Republica Moldova, un volum document care pentru Alexandru Vakulovski e în primul rând un demers personal, o încercare de a înţelege dramele prin care au trecut veci şi prieteni din copilărie.

Amintirile “afganilor”,consemnate în 2001, acoperă întreaga decadă a războiului, iar autorul pune accent pe impactul pe care l-a avut experienţa asupra băieţilor de 17-18 ani trimişi să îşi facă stagiul militar fix în Afganistan. Autorul urmăreşte în primul rând dramele personale, relaţiile interumane, dificultăţile vieţii de zi cu zi şi mai puţin consideraţii de ordin politic.

Perspectiva se schimbă de-a lungul anilor, pe undeva e şi firesc, în special în ’88-’89 finalul URSS devenise evident. Chiar dacă entuziasmul nu mai e neapărat acelaşi, afganii văd experienţa de război ca pe o datorie ce trebuia îndeplinită, în ciuda greutăţilor de la faţa locului, or al inutilităţii demersului.

Deşi nu putem vorbi de un chestionar standard, sunt câteva subiecte pe care Vakulovski le abordează cu aproape toţi intervievaţii.

Aflăm astfel că scopul războiului nu era prea clar, pe de o parte părea o acţiune în sprijinul anumitor grupări afgane, pe de altă parte, se putea vorbi pur şi simplu de acţiune preventivă pentru a împiedica armata americană să se instaleze în zonă. De altfel, relaţiile cu populaţia locală erau mai mult decât ambigue, dacă ziua se făceau schimburi şi se putea vorbi de un fel de amiciţie, odată ce se lăsa noaptea, nu mai era nimeni în siguranţă.

Deşi nu se vorbea despre asta, prezenţa din umbră a agenţilor KGB le era tuturor destul de clară, cu atât mai mult cu cât întregul război era semi-secret. Dovadă în acest sens fiind şi faptul că presa sovetică nu prezenta decât ştiri vagi din Afganistan, iar scrisorile trimise acasă erau un fel de şablon standard cu informaţii generic pozitive.

Contrabanda cu arme şi droguri, consumul generalizat de droguri, dificultăţile legate de climă, lipsa apei si hranei potrivite, abuzurile superiorilor sunt subiecte pe care subiecţii le-au atins în mod diferit. Chiar dacă de negat nu a negat nimeni, unii s-au ferit să ofere prea multe detalii, alţii au oferit o radiografie crudă a realităţii.

Trebuie menţionat aici şi faptul că soldaţii semnau o serie de acte ce le interziceau să vorbească despre activitatea din Afganistan pentru cel puţin 10 ani. Deşi pentru unii în 2001 trecuseră aproape 20 de ani de la întoarcere iar URSS era demult istorie, reticenţa lor e de înţeles, nu doar din perspectiva, să îi spunem legală, dar şi dintr-una psihologică, impactul cu reîntoarcerea casă fiind de multe ori mai complicat decât pare la prima vedere, cu atât mai mult cu cât atitudinea societăţii faţă de veteranii din afganistan a fost una ambiguă, de la negare la acuze pentru eşecul suferit.

Alexandru Vakulovski a avut de aşteptat 15 ani până când volumul a văzut tiparul. Subiectul era de mare actualitate încă din 2001, atunci când după atacurile de pe 11 septembrie 9/11 Afganistan-ul a căpătat o tristă notorietate.

Dincolo de obiectivele declarate şi implicite ale autorului, pentru mine volumul e interesant prin prisma informaţiilor cu privire la o perioadă şi nişte evenimente pe care mass-media şi istoria le trec oarecum sub tăcere pentru că pun într-o lumină proastă pe toată lumea, şi pe sovietici / ruşi şi pe americani.

“Prin această carte nu vreau să fac pe nimeni să ţină minte, să înveţe (…) Chiar dacă generaţia mea şi-a petrecut doar copilăria în URSS, vreau doar să nu se mai nege adevărul. Trebuie să ne cunoaştem realitatea, altfel oricând puem deveni iarăşi instrumente ale vreunei utopii. Sau ale fantomelor.”

Volumul e disponibil pe siteul editurii Tracus Arte, mai exact via www.tracusarte.ro/eseu/Afganii – Alexandru Vakulovski