Cine iese din grupe şi cine pleacă acasă de la CM din Brazilia 2014
Cupa Mondială organizată de Brazilia de pe 12 iulie şi până pe 13 iulie a fost controversată atât din perspectiva banilor aruncaţi de guvern pe stadioane în loc să rezolve probeleme sociale mult mai importante pentru brazilieni, cât şi din perspectiva siguranţei spectatorilor, sau a faptului că o parte din lucrările şi pregătirile pe care şi le asumaseră organizatorii… probabil că nu vor fi niciodată terminate.
În acest context poate să pară surprinzător faptul că forbalul oferit de cele 32 de participante se ridică mult peste jocul obosit şi plictisit cu care ne cam obişnuiseră aceste turnee finale.
Datorită orelor de programare a meciurilor şi probabil pentru că sunt vreo 3-4 ani de când nu mă mai prea uit la fotbal şi venise momentul să mai recuperez pot spune că acest Campionat Mondial e probabil cel de la care am văzut cel puţin câteva minute de la cele mai multe meciuri.
În această noapte s-au jucat ultimele meciuri din etapa a doua a grupelor, avem deja câteva echipe calificate şi câteva echipe eliminate, surpriya cea mare fiind că după ultima etapă vor pleca acasă chiar Campionii mondiali en-titre.
Fără pretenţii de mare guru, vă propun să aruncăm o privire peste situaţia din fiecare grupă şi să vedem ce meciuri mai sunt de jucat, cine pleacă deja acasă, cine s-a calificat deja şi în ce grupe mai e loc de surprize.
Grupa A
Camerun – Brazilia şi Croaţia – Mexic
Camerun nu mai are nici o şansă, dar dacă prin absurd câştigă meciul cu Brazilia iar Croaţia scoate cel puţin un egal cu Mexic, Brazilia ajunge pe locul 3. În mod normal, din acestă grupă se califică Brazilia, rămâne de văzut dacă Croaţia va reuşi să treacă de un Mexic ce joacă aproape pe teren proriu.
Grupa B
Australia – Spania şi Olanda – Chile
Cu Spania şi Australia care nu mai au nici o şansă, singura intrebare e cine câştigă grupa şi evită Brazilia în faza următoare. Urmează să vedem şi care e starea Olandei, cea din mediul cu Spania sau cea din meciul cu Australia în care a obţinut în extremis trei puncte.
Grupa C
Grecia – Coasta de Fildeş şi Japonia – Columbia
Columbia nu mai poate pierde primul loc decât în cazul unei înfrângeri cu Japonia, coroborată şi cu o diferenţă de goluri care să le permită africanilor să recupereze 4 puncte la golaveraj. Nu e imposibil, dar puţin probabil. Nu mizez pe surprize în această grupă, şi văd Coasta de Fildeş aşături de Columbia în optimi.
Grupa D
Costa Rica – Anglia şi Italia – Uruguay
Anglia joacă doar pentru palmares, are cel mult posibilitatea să îi împiedice pe cei din Costa Rica să termine grupa pe primul loc. Uruguay trebuie să învingă Italia care la egal de puncte are golaveraj mai bun. Un meci interesant, chiar dacă sunt şanse să fie una din cele mai urâte, pardon, tacticizate partide de până acum.
Grupa E
Ecuador – Franţa şi Honduras – Elveţia
Elveţia ar trebui să li se alăture francezilor deja calificaţi. Ecuador nu e o echipă convingătoare şi nu are cum să ia mai mult de un punct din meciul cu Franţa, pe de altă parte, Honduras poate să le facă meciul greu Elveţienilor, aşa că există totuşi o mică şansă şi pentru ecuadorieni.
Grupa F
Bosnia Herţegovina – Iran şi Nigeria – Argentina
Teoretic Iranul ar putea să treacă de Bosnia şi profitând de o eventuală înfrângere la scor a Nigeriei să să urce pe locul doi. Sau poate se trezesc bosniecii acum pe final de turneu, un turneu în care pe lângă că au fost furaţi şi au avut ghinion şi-au mau si dar cu stângul în dreptul.
Grupa G
Portugalia – Ghana şi USA – Germania
Cele două echipe ale germanilor din această grupă au şanse mari să meargă impreună mai departe. Iar pentru asta nu e nevoie decât de un rezultat de egalitate. Păcat că nu trimit acasă un stat comunist, ca să discutăm politici. Americanii neamţului Klinsmann pot pierde calificarea la golaveraj, dacă iau bătaie şi Ghana învinge Portugalia, sau Portugalia face scor de tenis cu Ghana.
Grupa H
Algeria – Rusia şi Korea de Sud – Belgia
Deşi au sos un punct de la ruşi, asiaticii au puţine şanse să încurce Belgia, iar pentru al doilea loc în optimi eu mizez pe Algeria, deşi cine ştie ce surprize pregăteşte Fabio Capello.
Ca să îmi asum nişte nume, echipele pe care le văd eu în optimi sunt: Brazilia, Mexic, Olanda, Chile, Columbia, Coasta de Fildeş, Costa Rica, Italia, Franţa, Elveţia, Argentina, Nigeria, Germania, SUA, Belgia, Algeria.
Confirmării o să vină, câte patru pe zi, începând cu această seară.
Ultimă etapă din faza grupelor a CM din Brazilia mai poate aduce o surpriză mare, eliminarea Italiei.
Care ar fi pentru tine cele mai mari surprize, dincolo de eliminarea campioanei en-titre, Spania?