Timişorenii ăştia nici la meciuri nu mai merg!

Ieri seară, ACS Poli a jucat cu FC Botoşani în faţa a 300 de spectatori, pe un stadion cu 30.000 de locuri.
Astăzi foarte de dimineaţă, meciul dintre Ripensia şi ASU Politehnica a fost urmărit de aproximativ 1000 de spectatori, din care probabil mai mult de jumătate au fost nevoiţi să ia loc în “peluza naturală” formată de un mic deal din proximitatea stadionului.

Oricât ai trage de cifre, 1500 de spectatori la 2 meciuri, unul de liga I şi un derby local în liga a II-a, e destul de trist pentru Timişoara.

Nu sunt dintre cei care iau în braţe justificări de genul: “publicul timişorean s-a săturat de fotbal”, “publicul timişorean nu îşi merită echipele”, “publicul timişorean e comod/zgărcit/sărac/etc”.

Există explicaţii obiective pentru situaţia de faţă. Aş începe prin a semnala faptul că întotdeauna există perioade, ani, luni, în care interesul general pentru fotbal creşte, după care fenomenul intră pentru o altă perioadă de timp în anonimat.

Revenind la situaţia de azi şi la publicul din Timişoara, una din marile probleme ale fotbalului local e lipsa infrastructurii, lipsa unor stadioane unde simplul spectator să vină cu plăcere să petreacă 2-3 ore, să poată urmări în condiţii bune meciul şi eventual să aibă şi un minim de confort.

Dan Păltnişanu, pe lângă faptul că vizibilitatea n-a fost niciodată punctul lui forte, ar putea fi în curând transformat direct în muzeu la categoria “Stadioane din Estul Europei – sfârşit de secol XX”.
Stadionul din Ciarda Roşie pe care s-a jucat azi e şi el departe de e ar trebui să fie, chiar dacă efortuile celor de acolo sunt de apreciat.
Stadionul Ştiinţa unde joacă cel mai des Politehnica, e inedit, oferă o acustică genială şi sunt câteva (puţine) locuri de unde şi vizibilitatea e foarte bună. Rămâne până la urmă un stadion construit într-un complex sportiv studenţesc care nici nu poate fi dezvoltat.

Pentru ca publicul să fie atras de fotbal, trebuie să existe o atmosferă generală pozitivă în jurul fenomenului şi în acelaşi timp ca echipa, valorile promovate de club să spună ceva, să aibă o poveste, să reprezinte un ideal.

Din păcate nu există săptămănă în care să nu apară prin presă vreo litanie de-a Primarului cu privire la echipa pe care o păstoreşte cu înţelepciune din 2012. A investit până azi multă pasiune, mult efort şi mai ales multe milione de euro din bugetul oraşului doar pentru ca această echipă să poată exista. Sigur, dacă firmele locale şi cetăţenii i-ar fi alături, ar putea face şi mai mult.

În atmosfera asta e aproape imposibil pentru orice alt club să atragă publicul nemicrobist şi să îl convingă că fotbalul înseamnă şi altceva decât milogeală şi eventuale fanfaronade la fiecare meci câşigat.

Nu intru în polemici, punctual vorbind, filosofiile celor trei echipe, idealul cu care s-a pornit la drum sunt diferite.

Ripensia îşi propune să ducă mai departe, după 60 de ani de pauză, tradiţia echipei interbelice. E o inţiativă privată, o investiţie a unor oameni pasionaţi, aşa că nu e locul să îmi exprim rezervele pe care le am asupra ideii în sine de a reînfiinţa echipa.

ACS Poli, echipa înfiinţată pentru că Primarul nu concepea ca un oraş ca al nostru să nu aibă echipă în primele ligi nu e prea clar pe cine reprezintă şi cum se identifică. În funcţie de cum bate vântul, aflăm ba că e cea mai Poli dintre Poli, continuatoarea echipei din 1921, ba că e o echipă nou înfiinţată. Ambele afirmaţii aparţinându-i, în epoci diferite, aceluiaşi Primar. Singura certitudine pe care o avem sunt cei 300 de oameni de la meciuri şi ştirile zilnice despre datorii şi jucători pierduţi.

ASU Politehnica susţinută de Druckeria, asociaţia suporterilor din Timişoara, a preluat în 2012 echipa Politehnicii Timişoara cu care a promovat succesiv până în liga a II-a. Deşi echipa în sine nu poate fi considerată continuatoarea Politehnicii 1921, faptul că e sustinută de cei care au fost alături de club în ultimele decenii, face ca, din punct de vedere moral, ASU Politehnica să ducă mai departe spiritul violet.

Deşi cele două echipe, ACS Poli şi ASU Politehnica au drumuri, filosofii şi valori diferite, situaţia în sine nu face decât să creeze confuzie, chiar şi azi, după 5 ani.

Timpul ne va arăta dacă proiectul politic sau cel născut din pasiune şi susţinut cu propriile forţe va marca în 1921 Centenarul Politehnicii Timişoara.

Dacă aţi citit până aici, permite-ţi-mi o întrebare:

Sunteţi în continuare de părere că publicul e pretenţios şi absurd şi să-i fie ruşine că nu vine la meciuri?