The Grand Budapest Hotel sau despre “lumea de ieri”
The Grand Budapest Hotel, filmul lui Wes Anderson, ar putea fi unul din vedetele premilor Oscar 2015, cu ale lui 9 nominalizări, asta după ce în ultima jumătate de an a tot strâns premii la festivaluri mai mari şi mai mici, totul culminând momentan cu un Golden Globe primit la categoria Best Film – Musical or Comedy.
Filmul are ca punct de plecare câteva pagini din scrierile austriacului Stefan Zweig, mai exact din autobiografia lui The World of Yesterday (Lumea de ieri) o radiografie a ceea ce a însemnat să trăieşti între 1881 şi 1842, de la declinul Imperiului Habsburgic la punctul de maximă expansiune a nazismului.
Zweig părăsise Austria încă din 1934 după ce Hitler a ajuns la putere, pentru ca din 1940 să se exileze în Brazilia. La o zi după ce a terminat de scris The World of Yesterday, pe 23 februarie 1942, Stefan Zweig şi soţia lui s-au sinucis.
Revenind însă la filmnul propriu zis, The Grand Budapest Hotel îl are în prim plan pe Gustave H, un legendar portar la hotelul omonim, şi pe Zero Moustafa, hamalul hotelului care devine disciolul, complicele şi mai apoi moştenitorul său. Acţiunea are loc în republica imaginară Zubrowska un stat din Europa Centrală pe care îl putem plasas liniştiţi undeva în fostul Imperiu.
Anderson se joacă cu planurile temporale, povestea începe în 1985 cu trimitere la o călătorie din 1968, de unde ajungem în 1932, atunci când are loc acţiunea propriu-zisă, epilogul urmând să ne readucă în 1985.
Filmul este o adevărată bijuterie din punct de vedere cinematografic, al imaginii, al atenţiei pentru detalii, al felului în care echipa a reuşit să recreeze atmosfera de epocă. Pentru un plus de autenticitate sunt folosite de altfel şi camere, formate diferite specifice fiecărei epoci alternând inspirat cu 16/9 şi 4:4.
The Grand Budapest Hotel beneficiază de o distribuţie deosebită, cu Ralph Fiennes, Adrien Brody, Jude Law, Bill Murray, Edward Norton, Saoirse Ronan, Tilda Swinton sau Owen Wilson. Cu toate acestea, unul din cele mai reuşite roluri e cel făcut de Tony Revolori, tânărul cvasi-debutant distribuit în rolul lui Zero.
Umorul e de altfel unul din ingredientele filmului, de la cel de limbaj, contextual, până la urmărirea suprarealistă în care personajele amintite lasă impresia că participă la “Olimpiada de Iarnă” trecând de la pista de bob, la traseul de schi şi mai ales la trambulina de sărituri cu schiurile.
Apreciat, premiat, lăudat, Wes Anderson a avut însă şi parte de câteva critici legate de film. S-a spus că are o distribuţie extraordinară, dar că nu a prea pus-o în valoare. S-a mai spus, pe bună deptate de această dată, că povestea e tratată mult prea succint, că lasă impresia de telegramă, cu o mulţime de personaje spectaculoase, care însă nu ajung să capete consistenţă.
Nu în ultimul rând, povestea extrem de frumos şi de atent conturată din punct de vedere estetic, are pe undeva un neajuns… pare artificială.
Lăsând toate astea deoparte, mie mi-a plăcut the grand Hotel Budapest, pentru atmosferă, pentru umor, dar mai ales pentru lumea de ieri pe care o evoc şi… pentru prăjiturile de mai jos.
