Nina Cassian între poezie și politică
Zilele trecute am văzut Distanța dintre mine și mine, un documentar cu și despre Nina Cassian. Nu știam mare lucru despre ea, n-am prins perioada când erau la modă povestirile ei, iar poezia nu e feblețea mea.
Știam că a avut un statut ambiguu în regimul comunist, că deși în anii 80 a rămas în State, la un moment dat scria poezie foarte dedicată partidului și poporului. Auzisem și despre relațiile cu mai multi scriitori de cultură ai epocii, de la Vladimir Colin, Ion Barbu sau Marin Preda (subiectul nu e dezvoltat în film, l-am menționat, e cumva important pentru imaginea de ansamblu a unei personalități atipice acelei perioade).
Documentarul e practic un interviu realizat în 2013 la New York în care Nina Cassian amintește câteva momente importante ale propriei biografii, mai ales literare, secvențe ilustrate cu imagini de arhivă.
Distanța dintre mine și mine prezintă drama unui om și unui artist care în ciuda naturaleții și a sincerității naive cu care alege să își trăiască viața, pare că e veșnic la locul și în viața nepotrivită.
Comunismul Ninei Casian, asumat până în ultima clipă e un refugiu din fața cruzimii fasciste, o alegere pe care o face încă de la 16 ani, din anii 40.
Dar comunismul ei e o alegere venită pe filieră culturală pe filiera Bertold Brecht printre altele (pe care îl evocă și în imaginile de arhivă). Poeziile, deși laudă omul, tractoarele și uzinele (ca să simplific la maxim) vor fi acuzate de decadență, mult prea complicate și subtile pentru muncitorul din fabrică.
Inadecvarea e una culturală. Crescută într-o familie de intelecutali, în care tatăl a scris poezii și mai apoi a devenit un traducător important, era normal ca poezia ei să fie marcată de un întreg context cultural.
Din dorința de a se integra în peisajul tovărășesc, Nina va încerca să lase sinceritatea, a ”renunțat la adevăr” și a scos un volum ”fabricat”, volum pe care critica îl va considera, pe bună dreptate, artificial.
Moment în care Nina Cassian s-a refugiat în muzică și povești pentru copii.
Secvențele de arhivă alese oferă câteva imagini fascinante de propagandă iar pe de altă parte acele întâlniri dintre poeți / intelectuali și muncitori te fac sîte întrebi care era cu adevărat raportul dintre scriitori, cenzură și securitate (mai ales după 1970).
În ceea ce o privește, Nina Cassian spune chiar că a rămas cu aceleași idealuri comuniste din tinerețe, doar că tovarășii s-au schimbat. Poeta consideră că în România nu a exista comunism, că ideologia a fost doar un pretext pentru instaurarea unei dictaturi și confiscarea puterii.
Securitatea a urmărit-o pe poetă, telefoanele îi erau ascultate, vacanțele și party-urile îi erau supravegheate, se știa că se discută ”cultură subversivă” însă ea era considerată o naivă iresponsabilă, după cum se și descrie, astfel că pe de o parte i se treceau cu vederea anumite libertăți și pe de altă parte nu a fost considerată un eventual colaborator util.
La drept vorbind, dat fiind faptul că în România nu a existat o mișcare, un grup de intelectuali care să conteste cu adevărat regimul, în ultimii ani ai regimului ceaușescu, nici scriitori nu săreau peste cal, nici cenzura nu făcea excese. (Dar mai avem de așteptat niște ani până când vom afla exact cum au stat lucrurile).
”Protestul meu lingvistic nu are putere, dușmanul e analfabet.”
Distanța dintre mine și mine e un film regizat de Mona Nicoară și Dana Bunescu. A câștigat Premiul publicului – Les Films de Cannes a Bucarest 2018.