O toaletă à la Liz Taylor – Rodica Ojog-Braşoveanu

Nu am citit până acum nimic de Rodica Ojog-Braşoveanu, nici măcar de curiozitate. La un moment dat o băgasem în sertarul cu literatură uşoară, ca să nu zic ieftină (cu aşa titlu, O toaletă à la Liz Taylor ori altele de genul Bărbaţii sunt nişte porci sau Grasă şi proastă, ce să şi crezi de altfel?) şi până acum nu se ivise ocazia unei confirmări sau infirmări.

Lăsând gluma la o parte, întâmplarea face că romanul O toaletă à la Liz Taylor apărut la începutul anilor ’90 în Ciclul Melania Lupu, chiar e primul roman al autoarei pe care îl citesc.

Ocazie cu care am trecut puţin în revistă şi biografia şi bibliografia autoarei. Născută la finalul anilor ’30, fiica unei profesoare şi a unui avocat (fost deputat liberal, arestat şi apoi închis de comunişti), Rodica Ojog va fi exmatriculată în 1956 de la Facultatea de Drept din Bucureşti, fiind acuzată de solidarizarea cu susţinătorii revoltei anticomuniste din Ungaria.

A urmat un scurt mariaj cu un “aristocrat neamţ” din Timişoara, scurt pentru că din dorinţa de a putea să se reînscrie la facultate, Rodica va accepta să lucreze timp de un an ca simplă muncitoare. într-o fabrică, ceea ce soţului i se va părea inacceptabil.

Ulterior, viitoarea autoare îşi va lua diploma în drept la Universitatea din Bucureşti, însă din anii ’70 se va dedica scrisului, fiind sprijinită în direcţia aceasta de soţul ei, actorul Cosma Braşoveanu.

Rodica Ojog-Braşoveanu s-a stins din viaţă în 2002, în timp ce opera ei, pae între timp a fi câştigat în vizibilitate.

Marea majoritate a celor aproape 40 de titluri publicate de autoare sunt romane poliţiste. Ceea ce e şi cazul lui O toaletă à la Liz Taylor din ciclul Melania Lupu, aşa cum menţionam mai sus.

Poveştile poliţiste au în general ca punct central enigme şi mistere. În cazul de faţă, dincolo de povestea în care avem o crimă pe care şi-o asumă nu mai puţin de cinci personaje, fiecare acţionând pe cont propriu, din motive pe cât de diferite pe atât de pertinente, aveem o poveste despre un Bucureşti al anilor ’80 cu personaje fascinante.

Deşi a muncit în fabrică pentru reabilitarea în faţa comuniştilor, Rodica Ojog, cel puţin în acest roman, şi probabil în întreg ciclul Melania Lupu, scrie despre lumea părinţilor ei, o lume care nu are nici o legătură cu realitatea regimului comunist ori ceauşist.

Sunt chiar curios să citesc unul din romanele apărute în anii ’70 sau ’80 (am totusi impresia că mare parte a operei ei a apărut după 1990). Ajuns în punctul acesta vă recomand rodica.ojog-brasoveanu.com, un site complet dedicat literaturii autoarei.

Revenind la povestea lui Mihai Dragu şi a Ancăi Dragu, a lui Ioan Dolga, a Maiorului Cristescu, a Melanie Lupu şi a motanului Mirciulică, aş spune că nimic nu e mai remarcabil în aceste pagini decât uşurinţa cu care autoarea trece de la un personaj la altul, puterea cu care reuşeşte să creeze figuri remarcabile, chiar şi în linii şi detalii foarte puţine. Unele dintre ele la limita suprarealismului, dar până la urmă credibile, pentru că viaţa bate şi romanele poliţiste, nu-i aşa?

Cum nu sunt un cititor de romane poliţiste, nu o să încep să-mi dau cu părerea despre cât de inspirat sau de neinspirat este construită întriga romanului, cât de credibile sunt acţiunile personajelor sau alte treburi de genul ăsta.

Pot să vă spun însă că romanul e o lectură simpatică, alertă, cu răsturnări de situaţie, cu personaje ale căror evoluţie poate fi ghicită, dar şi cu unele a căror banalitate liniară e doar o aparenţă.

Concluzia ar fi că: dacă aveţi chef ori nevoie de o lectură de relaxare, O toaletă à la Liz Taylor – Rodica Ojog-Braşoveanu peut très bien faire l’affaire.