Lucrarea mea de licență – Biserica Neagră – A.E. Baconsky

Zilele trecute s-au împlinit 11 ani de când susțineam Lucrarea de licență cu titlul Biserica Neagră, dincolo de model… ce avea ca subiect romanul lui Anatol Emilian Baconsky, singura anti-utopie sau utopie neagră din literatura română.

La momentul respectiv mă gândisem inițial fac o lucrare despre Pascal Bruckner, probabil legată de Hoții de frumusețe (poveste devenită între timp foarte ”la modă” pe care o poți vedea adaptată pentru scenă aproape în fiecare săptămână) din motive administrative am fost însă nevoit să mă reorientez spre literatura română.

Deoarece în 2002 se împlineau fix 25 de ani de la tragedia din 1977 atunci când și-a pierdut viața și Anatol Baconsky iar proza lui e într-adevăr înteresantă, tributară unui estetism aparte, plină de simboluri și mesaje ascunse, Biserica Neagră mi s-a părut o opțiune mai mult decât interesantă.

Și într-adevăr a fost o alegere inspirată și de asta îmi dau seama și astăzi recitind lucrarea. Partea cea mai faină cred că a fost faptul că am avut toată libertatea în realizarea lucrării, tânărul meu coordonator lasându-mi mână liberă. Pe de altă parte, cel puțin la vremea respectivă nu exista prea multă bibliografie, romanul fiind amintit doar în câteva articole de prin România literară și alte reviste și a fost o adevărată provocare să reușesc să le găsesc.

Biserica Neagră e singurul roman al lui Baconksy, o utopie neagră, o critică subtilă la adresa sistemului comunist. Romanul a fost scris în 1970, refuzat de cenzură în mai multe rânduri și publicat ulterior în Germania a văzut prima ediție în limba română abia după 1990. Cu siguranță, dacă ar fi reușit să fie publicat în acea perioadă, sau dacă ar fi fost promovat o idee mai susținut, impactul lui asupra literaturii noastrea ar fi putut fi mai important.

E drept, cu Baconsky e și o mică problemă, o bună perioadă a fost un susținător al regimului comunist, dar acesta e un subiect mult prea sensibil și cu prea multe nuanțe pentru a-l dezvolta aici.

În perioada în care pregăteam lucrarea de licență am făcut cunoștintă și cu Bujor Nedelcovici și I.D. Sârbu, alți doi autori oe care ii recomand.

La subiectul A.E. Baconsky și Biserica Neagră voi reveni la un moment dat după ce îmi procur romanul și îl recitesc (e disponibil online)

Multă vreme am crezut că tot schimbând calculatoare am pierdut documentul și am fost extreem de încântat acum câteva săptămâni când l-am găsit, mai mult, am fost încântat și de modul în care e scris, ceea ce mi se întâmplă foarte rar.

Concluzia mea de astăzi, ar fi că, deși multă vreme am trăit cu impresia că în afară de câteva amintiri, o diplomă, un atestat de traducător și o pasiune pentru cărți care mai mult mă încurcă, n-am prea rămas cu nimic din facultate, descopăr că nu e chiar așa

Închei cu câteva fragmente din concluziile lucării de licență: Biserica Neagră, dincolo de model…

Romanul face parte din categoria acelor scrieri ce, dincolo de orice judecată asupra valorii lor, suscită vii dispute datorită caracterului lor contradictoriu (din punct de vedere al conţinutului şi/sau al formei) al mesajului ambiguu pe care îl transmit. Asemenea opere au ciudata „proprietate” de a lăsa impresia că se pretează la nesfărşite interpretări în timp ce, de fapt, orice încercare de a stabili un cadru concret pentru eventuale concluzii se dovedeşte o încercare dacă nu sisifică, cel puţin hazardată.

Lucrarea de faţă nu îsi propune neapărat să dea verdicte, scopul demersului nostru fiind mai degrabă acela de stabili cadrul în perimetrul căruia se poate discuta despre romanul lui Baconsky.

Dacă ar fi totuşi să vorbim despre concluzii punctul de la care ar trebui să plecăm ar fi acela că Biserica Neagră nu mai poate fi considerat doar un roman „anticomunist” în contextul în care, pe măsură ce trece vremea cititorilor le va fi din ce în ce mai greu să îşi imagineze realitatea, chiar transfigurată, despre care vorbeşte autorul. Rămâne totuşi o utopie neagră, unică în literatura română, o utopie cu o acţiune relativ complexă, bine structurată, dinamică, ce creează un univers fantastic coerent ce reuşeşte în mod subtil să se delimiteze de modelul real, păstrând totuşi destule elemente ce permit trimiteri directe la o realitate pe care, în definitiv, o descrie.

Din păcate impactul romanului este mult diminuat şi din cauza stilului discursiv ales de Baconsky, de lirismul uneori agasant şi de formulările hilare pe alocuri, toate acestea fac ca romanul său să nu reuşească să se impună aşa cum ar fi permis-o „povestea” în sine.

Universul baconskian este anticipat în volumul de povestiri faţă de care romanul aduce un plus de claritate, de organizare, vădind din partea autorului o evidentă încercare de sintetizare a „motivelor” din povestiri.

A.E. Baconsky a fost unul din acei oameni de cultură care trăiau exclusiv pentru cultură, „în” cultură. De aceea este foarte greu să vorbim de „originalitatea” romanului, având în vedere în primul şi în primul rând că acest spaţiu al utopiei este a priori unul restrictiv, deoarece autorul este nevoit să facă apel la anumite „locuri” comune, specifice acestui tip de scriere. Baconsky cunoştea fără îndoială aceste „capcane” pe care trebuia să le depăşească pentru a nu cădea în banal.