Hamlet la unteatru – despre limite în teatru
Hamlet de la unteatru e mai mult al actorilor Alina Berzunteanu, Richard Bovnoczki și Peter Kerek decât al lui Shakespeare. Premiul oferit de revista ”Shakespeare daily” la Festivalul Shakespeare de la Gdansk 2018 e doar una din dovezile că experimentul lor păstrează suficient din esența piesei.
”Hamlet – Poate fi razbunata crima? Incercand sa se razbune pe cel care i-a ucis tatal, Hamlet ajunge sa se razbune pe el insusi pana ce ajunge la tacere. Spectacolul renunta la orice privire exterioara asupra povestii si urmareste filmul acestei razbunari imposibile strict din interiorul lui Hamlet.”
Prezentarea spectacolului de pe site-ul unteatru.ro oferă cheia piesei, mai ales pentru cei care se întreabă cum poate fi condensată în doar 55 de minute, de trei actori, într-un cadru fără decoruri.
Spectacolul pe care l-am văzut ieri s-a jucat într-o sală în care publicul era dispus de-a lungul celor 4 laturi, la mai puțin de 1 metru de scena rotundă din mijloc, o apropiere care crește inevitabil impresia de imersiune în piesă.
Dublată de intensitatea scenică impusă de regie și de tensiunea piesei, dispariția spațiului tampon poate deveni o experiență aparte și pentru spectator.
O altă limită forțată de piesă e cea temporală, în raport cu subiectul original asta ca să nu mai spun de faptul că actorii au identități caleidoscopice, preluând pe parcursul piesei rolurile mai multor personaje.
Rezultatul e un carusel temporal și identitar pe care doar cunoscătorii lui Hamlet îl pot probabil înțelege și gusta la adevărata valoare.
Nu pot să spun că mi-a plăcut piesa, un performance mult prea atletic pentru gusturile mele. Sigur, teatrul e o artă fluidă, ale cărui mijloace de expresie pot ieși din cadrul clasic al ”declamațiilor cu intonație meșteșugită” și pot face apel și la alte mijloace (mișcare, tensiune scenică).
Întrebarea, retorică și în nici un caz tendențioasă, cu care m-am confruntat aseară e în ce moment toate acestea ajung să fie gratuite?
Pe de altă parte, perspectiva freudiană din care e revăzută piesa mi se pare că are ca rezultat o sexualizare gratuită a subiectului. Dar asta e opinia mea, și e treaba regizorului ce, cum și de ce a ales.
Alina Berzunteanu, Richard Bovnoczki și Peter Kerek joacă acest Hamlet de mai bine de trei ani un spectacol probabil la fel de solicitant ca la Premieră . Ca să evit o exprimare foarte de lemn și foarte gratută voi spune doar că am fost fascinat de modul în care Alina Berzunteanu poate domina scena, disponibilitatea și intensitatea pe care o poate imprima interpretării.
Las mai jos fragmente din câteva articole publicate de-a lungul anilor de autori care scriu în mod curent despre teatru:
Oana Bogzaru Yorick.ro – Hamlet cu masti invizibile (martie 2016)
Un „Hamlet” în care viscerele urlă și dor, în care nu există loc de tandrețe, ci doar de fizicalitate impusă prin violență. Dincolo de formă, se desfășoară povestea care începe cu Hamlet (Richard Bovnoczki) rostind „a fi sau a nu fi…”, pe marginea podiumului, replică care dă startul unui joc de roluri asumat cu seriozitate de fiecare actor în parte. Astfel, niciun personaj nu se remarcă în mod deosebit, puterea este în mâinile tuturor, iar răzbunarea lui Hamlet îi cuprinde pe toți ca o ciumă care modifică vizibil trăsăturile feței, postura corpului și relația dintre parteneri. Alina Berzunțeanu, Richard Bovnoczki și Peter Kerek își exorcizează personajele interpretate până la epuizare, le storc de sensuri și cuvinte, le aduc până în pragul nebuniei, dau cu ele de pământ și, doar uneori, parcă le mângâie cu o blândețe reținută.
Ileana Lucaciu – Un studiu expresiv despre personaje (august 2016)
Acest studiu reușit asupra lui “Hamlet” după Shakespeare mulțumește în special publicul cunoscător al operei marelui Will. Fără decor, doar pe un podium rotund, lipsit de falsele efecte teatrale obișnuite, cei trei interpreți dintre care unul este regizor ca bază profesională, demonstrează capacitățile multiple ce le dețin și posibilitățile de a juca oricând într-o piesă de Shakespeare. Spectacolul poate fi considerat un examen de actorie reușit dedicat lui Shakespeare contemporanul nostru.
Andreea Nanu – Revista 22 – Hamlet o stare de spirit (ianuarie 2018)
Nu avem cortină. Nici nu e nevoie. Privirea lui Hamlet – intensă, demiurgică – baleiază scena ca un început de Geneză. Asistăm la nașterea spectacolului și conștientizăm că ne aflăm în punctul înalt al unui teatru de artă, care survolează întinderea pustie a„lumii ca o scenă“ cu o întrebare-far: A fi sau a nu fi? Hamlet ne scrutează stând pe marginea podiumului, exilat la fruntariile regatului, la marginea vieții. Totul e încă posibil. Chiar și nonexistența. Richard Bovnoczki nu declamă, ci freamătă evocator (ca vântul în filmele lui Tarkovski) o dilemă eternă: să asumi existența cu „toate loviturile și umilințele vieții“ sau să alegi moartea, „un singur gest“, eliberator și ireversibil.
Mircea Morariu – Adevărul – Spectacolul din Hamlet (mai 2018)
Alina Berzunţeanu, Richard Bovnoczki şi Peter Kerek, cei ce au gândit şi care joacă spectacolul Hamlet de la Unteatru, merg şi mai departe. Realizează un concentrat scenic care nu durează mai mult de 50 de minute, interpretează aproape toate rolurile din Hamlet, sunt, rând pe rând Hamlet, Claudius, Polonius, Gertrude, Ofelia, actorii, mai ales actorii. O fac într-un spectacol de factură minimalistă, fără decor, cu costume simple. O mică scenă en rond asemenea unei tobe sau, dacă doriţi, ca un ceasornic, pe care se consumă mai toate momentele dramatice din celebra piesă shakespeariană. Plus câteva scurte inserţii muzicale, un sound design discret care marchează începutul (mai corect spus prologul) şi sfârşitul reprezentaţiei, o atent bine dozată măsură a tempo- ritmului, o excepţională stăpânire a mijloacelor de expresie ale actorului, o riguros cumpănită îngemănare a stilurilor, o remarcabilă utilizare a vocilor, claritatea rostirii.
