Ira Levin – Sărutul dinaintea morţii (roman)

Ira Levin debuta în 1954 cu Sărutul dinaintea morţii, un thriller poliţist devenit azi clasic, povestea unor crime aparent perfecte, opera unui tânăr pe cât de inteligent şi fermecător, pe atât de lipsit de orice urmă de conştiinţă ori scrupule.

(foto)

Romanul lui Levin s-a bucurat încă de la început de succes si a avut parte şi de două ecranizări, prima în 1956 cu Robert Wagner, Virginia Leith şi Joanne Woodward şi a doua în 1991, cu Matt Dillon şi Sean Young. Întâmplător sau nu, Levin lansa în acelaşi an romanul Sliver care a stat la baza filmului omonim cu Sharon Stone şi William Baldwin.

Atunci când citeşti Sărutul dinaintea morţii e important să ai în vedere un an, anume 1954, anul apariţiei romanului, şi să încerci să nu judeci povestea din perspectiva amatorului de seriale poliţiste din secolul XXI în care echipele CSI ori NCIS găsesc suspecţii plecând de la ochiul porumbelului care a trecut în zbor peste scena crimei, mai ales dacă asta se întâmplă noaptea. Cu alte cuvinte să ţii cont de epoca şi realităţile din momentul lansării romanului când judeci inerţia poliţiştilor.

Romanul poartă în mod cert şi amprenta scenaritsului şi omului de teatru Ira Levin, cu secvenţe gândite şi pregătite în detaliu, personaje atent conturate şi nu în ultimul rând scene “ale acţiunii” destul de teatrale. Ar mai fi de adăugat aici şi un ritm al poveştii a cărui intensitate creşte gradual.

Sărutul dinaintea morţii e structurat pe trei capitole, trei secvenţe distincte, trei episoade ce alcătuiesc împreună povestea lui Bud Corliss un tânăr inteligent, fermecător, care nu are o pasiune specială pentru crimă, dar care nu ezită să facă tot ce e nevoie pentru a nu-şi periclita planurile de viitor, şansele de a ieşi din anonimatul mediocrităţii la care îl “îndreptăţesc” calităţile pe care le are şi mai ales eforturile pe care e dispus să le facă.

Întrucât citesc rar romane poliţiste preiau din prezentarea celor de la Cotidianul “cu o intrigă imprevizibilă, romanul impresionează totodată, prin acuitatea cu care Levin îşi construieşte personajele, transformând situaţiile incredibile prin care trec, în întâmplări perfect motivate”. Sigur intriga romanului e surprinzătoare, autorul nici nu precizează numele personajului în prima treime, astfel că în toată partea a doua, poate cea mai reuşită, cititorul încearcă să ghicească în ce mod va continua povestea,

Partea a treia oferă o nouă schimbare de decor şi în ciuda faptului că ştim de la început planurile criminalului e la fel de spectaculoasă, cu un final care în cazul meu a cam fost stricat de faptul că mi-am amintit ultimele secvenţe din film (cred că era vorba de primul) din care am văzut la un moment dat mai multe secvenţe şi taman finalul.

Sărutul dinainte morţii nu e tocmai una din cele x cărţi pe care dacă nu le citeşti înseamnă că ai trăit degeaba, dar Ira Levin e unul din autorii care merită să le acorzi câteva ore din viaţă. Lectura e oricum una plăcută, cu atât mai mult în cazul în care sunteţi genul caruia îi place să retrăiască atmosfera unor vremuri deja demult trecute.

Ultima ediţie în limba română a apărut la Editura Univers în cadrul Colecţiei Cotidianul, în 2007: Ira Levin – Sărutul dinaintea morţii, traducere de Teodor Fleşeru.

În loc de concluzie aş spune că e genul de roman pe care îl apreciază şi ne-cititorii de poveşti poliţiste şi alte cele, iar eu unul îl recomand pentru o zi în care aveţi câteva ore la dispoziţie şi chef de o lectură mai puţin filosofică.