Jurnalism în vremuri de restrişte

Jurnalism de calitate înseamă pentru mine, indiferent de domeniu, ştiri documentate, înseamnă articole ce vin cu ceva nou, cu ceva deosebit pentru cititor. Într-o epocă a online-ului în care ca informaţia e mai accesibilă decât oricând, iar posibilităţile de a exersa şi de a investi în formarea ta ca jurnalist extrem de generoase, ai spune că jurnalismul e una din cele mai cool şi de invidiat meserii.

(foto)

Din păcate lucrurile nu stau nici pe departe aşa, mai mult, jurnalismul şi jurnaliştii trec astăzi printr-o perioadă pe care o putem numi fără teamă una de restrişte. Şi când spun asta nu mă refer doar la cei care trăiesc în state cu regimuri dictatoriale sau la cei care îşi fac meseria pe câmpurile de luptă din lumea întreagă, ci şi la jurnaliştii care încearcă să îşi păstreze moralitatea şi profesionalismul pe o piaţă ce apreciază prea puţin aceste valori.

Am scris de curând despre situaţia “jurnaliştilor cetăţeni” din China comunistă, veştile despre jurnalişti ucişi, răpiţi ori care au avut de suferit în timp ce îşi făceau datoria continuă să fie printre primele titluri ale canalelor media, iar pe de altă parte, într-un registru mai soft, sunt multe ţări în care politicul sau interese oculte fac ca dreptul de a scrie liber să fie unul doar teoretic, de faţadă. Harta de mai jos ne oferă o imagine mai degrabă tristă a situaţiei presei. Există astăzi în lume foarte puţine zone în care presa e liberă (şi chiar acel gen de libertate e una relativă):

(sursă foto)

În 2014, jurnalismul are însă şi alţi “inamici”, aparent mai puţin periculoşi, dar care au un impact la fel de mare atunci când aducem în discuţie calitatea articolelor ori subiectele despre care se scrie. Mă refer aici la politica editorială, la tiraj şi mai nou la cifrele de trafic.

Pentru jurnalismul de calitate probabil că aceasta e adevărata provocare, să supravieţuiască într-o perioadă în care tabloidizarea a cuprins chiar şi publicaţiile “serioase” iar accentul e pus mai degrabă pe un titlu “şocant” decât pe conţinutul articolului. E foarte trist, ca jurnalist să te vezi în situaţia de a fi obligat să scrii tot felul de inepţii pentru că acelea iţi asigură salariul şi pentru că orice material mai serios are infinit mai puţine accesări. 

Discuţia e mai nuanţată şi nuanţabilă, dincolo de starea generală a “pieţei”, în măsura în care ştii să îţi poziţionezi proiectul şi în măsura în care ai o politică editorială coerentă, poţi avea succes şi fără să fii nevoit să cobori nivelul. Trebuie să ştii însă exact cui vrei să te adresezi şi să ai oameni care pot să scrie la nivelul pe care ţi-l doreşti. Aici e o altă problemă, de vreo 4-5 ani, toată lumea îşi închipuie că ştie să scrie, unii sunt dispuşi să o facă şi pe doi biscuiţi. Din păcate mulţi angajatori preferă costuri mici şi rezultate imediate fiind prea puţin interesaţi de planuri de dezvoltare pe termen lung ori de calitatea reală a ceea ce se postează pe siteul lor.

Mă gândesc de ceva vreme la subiectul acesta, dar acum cu ocazia unei campanii Blogal Initiative m-am oprit un pic la cazul portalurilor / siteurilor de ştiri, aşa cum e proiectul MondoNews.ro. În contextul în care există câţiva jucători foarte mari (Mediafax, HotNews) şi mai ales mulţi alţii mai mici, presiunea şi concurenţa sunt pe măsură iar regulile jocului nu sunt întotdeauna respectate. Nu de puţine ori se recurge la titluri doar parţial adevărate, la pseudo-ştiri bombă şi alte trucuri doar pentru ca cititorul să dea un click.

Câteva din soluţii sunt fie reţelele de siteuri, fie să propui altfel de ştiri. MondoNews se încadrează la categoria altfel în primul rând prin genul de ştiri pe care îl prezintă, prin faptul că nu vezi nici titluri şocante ori exclusive, nici alte nebunii pe site. Dintr-o anumită perspectivă aş putea spune că e un proiect “prea” cuminte. Pentru că nu am informaţii despre numărul şi resursele de care dispun cei implicaţi, mă voi limita la a aprecia faptul că e un proiect care a supravieţuit din 2008 până astăzi, ceea ce nu e lucru puţin (indiferent cine îl susţine).

Mi-a plăcut articolul despre Cascada BIGAR, o preluare din Huffington Post, chiar dacă e o preluare, atât din perspectiva subiectului dar mai ales a faptului că au indicat cu link exact articolulul la care fac referire, o practică firească şi morală, însă din ce în ce mai rar întâlnită.

Deşi am renunţat pentru moment la idee pentru că e nevoie de resurse pentru a o putea pune în practică, ar fi interesant să reuşesc la un moment dat să transform Citadinul într-un portal de ştiri, poate în primă fază ştiri culturale. Cu ocazia aceasta m-am făcut şi cu un plan pe termen mediu.

“Jurnalism în vremuri de restrişte” nu e doar un titlu, e chiar realitate de care se lovesc cei care îşi doresc să scrie despre lucruri relevante, să o facă într-un mod decent şi să poată să şi trăiască din asta.

Soluţii există, cel puţin în online şi cel puţin la nivel individual. În ciuda inflaţiei de siteuri, bloguri şi iniţiative mai mici şi mai mari care aglomerează spaţiul şi deturnează cititorii, pe termen mediu şi lung, un proiect personal îţi poate oferi libertatea de a face exact genul de jurnalism pe care ţi-l doreşti.