Politehnica Timişoara – 90 de ani!
Echipa de fotbal Poli Timişoara lua naştere în 1921 chiar în perioada în care Chinezul Timişoara câştiga primul trofeu naţional. A fost apoi rândul celor de la Ripensia, primul club profesionist din Romînia, să domine campionatul naţional în anii ’30. Din păcate, după război, atât Chinezul cât şi Ripensia au fost ajutate să se desfiinţeze, procedeu aplicat de regimul comunist şi altor echipe cu tradiţie.
Dar nu la istorie imi stă mie gîndul acum, mai sunt vreo patru ore pînă la primul meci după una din cele mai negre perioade din istoria clubului. Chiar în anul în care împlineşte 90 de ani, în loc să câştige titlul, Poli Timişoara a fost retrogradată în Liga a doua, asta după ce în prealabil s-au luat toate măsurile ca nu cumva titlul să ajungă la Timişoara.
Nu sunt dintre cei care văd vinovaţi doar în altă parte. În situaţia de faţă o mare parte din vină e a conducerii care ar fi trebuit să îşi ia toate precauţiile pentru a nu lăsa loc unor astfel de abuzuri. Nu de alta, dar trăim în România ţara dublelor măsuri, una pentru cine trebe şi alta pentru cine nu e în schemă.
Dar dacă încep să mă refer la asta cred că nu mai ajung să văd meciul. Din păcate varianta retragerii din orice înseamnă structură fotbalistică mafiotă românească nu e posibilă. Aşa că nu ne rămâne decât să revenim mai puternici şi mai bine pregătiţi. Nu de alta, dar e puţin probabil ca „mediul” să se schimbe.
Timişoara, Poli Timişoara are ocazia, din păcate, în al ’90-lea an de existenţă să demonstreze că fotbalul înseamnă altceva la Timişoara.
Am mare încredere în oamenii din Druckeria, cei care sunt convins că pot juca un rol important în viitorul echipei. Sper că se va găsi o soluţie, un sponsor sau o variantă prin care să se asigure stabilitatea financiară a clubului.
Hai Poli!