Dacă tot am vorbit despre trenuri, rămân la aceeaşi tematică şi mă ocup puţin de metrou, mijlocul de transport în comun cel mai civilizat.

Dar să o luăm pe rând. Cum în Timişoara nu există metrou, trecând peste imaginile din filmele americane, am fost prima dată cu metroul pe la mijlocul anilor ’80 în Bucureşti. Şi am rămas cu o senzaţie de înghesuială şi întuneric, aşa cum erau (şi mai sunt pe unele linii) sinistrele garnituri vechi de metrou.

Ulterior am mai fost prin metroul din Paris, Toulouse sau Budapesta. În afară de nişte scări de acces ireal de lungi şi de abrupte în Budapesta, nu am rămas cu nici o amintire deosebită.

De fapt, metroul nu e deloc cel mai spectaculos mijloc de transport, cu mici diferenţe şi exotisme locale (gen magazine în staţii şi pe culoarele de acces, tarabe cu sanviciuri etc), impune anumite standarde şi implică o anumită infrastructură care fac ca experienţa unei călătorii cu metroul să fie relativ identică în orice colţ al lumii.

Revenind pe plan local, doar în Bucureşti există metrou (de fapt a fost tot o fixă de-a odiosului, una din puţinele cu efecte pozitive) în principiu pentru că investiţia nu merită făcută în oraşe sub 1 milion de locuitori. Deşi după cum am spus, prima impresie a fost întunecată, astăzi metroul e cel mai civilizat şi relativ prietenos mijloc de transport din Bucureşti iar ca preţ, e aproape gratis.

Chiar şi astăzi, metroul e considerat obiectiv strategic, motiv pentru care e interzis să faci poze în zona staţiilor sau în interior. Ceea ce e păcat şi absurd.

E păcat pentru că ar putea ieşi un proiect interesant dintr-un colecţie cu poze din fiecare staţie.

E absurd pentru că suntem în 2011 iar tehnicile de spionaj au avansat într-atât încât e absolut hilar să îţi mai imaginezi că cineva ar mai sta să analizeze pozele mele sau ale altcuiva pentru a afla topografia unei staţii de metrou.
(sursa foto)